luni, 29 octombrie 2012
marți, 2 octombrie 2012
Operatiunea casa, episodul 3
Si ziua cea mare a venit. Era momentul sa lasam in urma garsoniera care timp de 10 ani a fost palatul inimilor noastre. Si nu exagerez. Cand avea numai 5 zile, aici l-am adus pe Alex, crestinarea lui, tot intre peretii astia s-a intamplat, cu alai bisericesc si cu copaita in loc de cristelnita. Si as putea continua, dar 10 ani, cu bune si cu rele, inseamna mult, am adunat aici atat de multe amintiri dragi.
Ne-am dat intalnire in fata blocului, familia si saritorii nostri prietenii. Aveam emotii. Pentru cateva momente m-am simtit coplesita, parca traiam acelasi sentiment ca atunci cand am plecat, cu alai de nunta, de la parinti de-acasa. Ce ti-e si cu femeile astea.
Si am inceput sa coboram "zestrea" cea de toate zilele: frigiderul (aici am ratat fotografia edificatoare, desi i-am rugat pe baieti sa stea pentru imortalizarea momentului, dar fara card in aparat, degeaba ii tineam cocosati), sifonierul si ce mai creste pe langa casa omului. Clar am fost dotati corespunzator, poate peste masura, ca parca nu se mai terminau sacii, cutiile si plasele de Auchan, aliniate la usa de neobositele cuscre.
Numai Tomistul ne mai scotea din starea de roboti, dedicati trup si suflet misiunii casa, episodul 3, tragand pe ciment camionul primit de Alex cadou la numa' un anisor. Zdravan camion, oare cum o fi rezistat atata timp ambitiilor de copil?
Si totusi, unde au incaput atatea lucruri? Coboram, tot coboram bagaje, vajnica sor-mea le potrivea in camion. Atat de bine se pricepea ca a ramas blocata in spatele camionului.
Apoi, o noua provocare: etajul 4. Nu mai simteam oboseala, nu mai simteam nimic. Gandul ca a doua zi vom savura cafeaua-n zori in casuta noastra ne-a dat putere. Noua da, nu stiu cum s-au adunat ceilalti , dar mobilizarea a fost exemplara. Si am reusit sa ducem misiunea pana la capat.
Ne-am dat intalnire in fata blocului, familia si saritorii nostri prietenii. Aveam emotii. Pentru cateva momente m-am simtit coplesita, parca traiam acelasi sentiment ca atunci cand am plecat, cu alai de nunta, de la parinti de-acasa. Ce ti-e si cu femeile astea.
Si am inceput sa coboram "zestrea" cea de toate zilele: frigiderul (aici am ratat fotografia edificatoare, desi i-am rugat pe baieti sa stea pentru imortalizarea momentului, dar fara card in aparat, degeaba ii tineam cocosati), sifonierul si ce mai creste pe langa casa omului. Clar am fost dotati corespunzator, poate peste masura, ca parca nu se mai terminau sacii, cutiile si plasele de Auchan, aliniate la usa de neobositele cuscre.
Numai Tomistul ne mai scotea din starea de roboti, dedicati trup si suflet misiunii casa, episodul 3, tragand pe ciment camionul primit de Alex cadou la numa' un anisor. Zdravan camion, oare cum o fi rezistat atata timp ambitiilor de copil?
Si totusi, unde au incaput atatea lucruri? Coboram, tot coboram bagaje, vajnica sor-mea le potrivea in camion. Atat de bine se pricepea ca a ramas blocata in spatele camionului.
Apoi, o noua provocare: etajul 4. Nu mai simteam oboseala, nu mai simteam nimic. Gandul ca a doua zi vom savura cafeaua-n zori in casuta noastra ne-a dat putere. Noua da, nu stiu cum s-au adunat ceilalti , dar mobilizarea a fost exemplara. Si am reusit sa ducem misiunea pana la capat.
Multumim!!! Bine ati venit la NOI !!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)