Maria...

Timpul trece, ma uit ingrozita la cifrele ceasului…3:00 PM. Cand Dumnezeului? Azi noapte, trezita de febra lui Alex cu care ne luptam de 2 zile, m-am ridicat din pat cu ochii la ceas… 3:00 AM. Tratament medicamentos, impachetari babesti, stim foarte bine ce avem de facut, in tacere, cu miscari exacte, numai sa invingem repede febra…S-a luminat de ziua. Obositi, dar victoriosi, adormim toti trei: Alex, mami si tati. Parca niciodata n-a fost somnul atat de linistitor. M-am trezit prima, telefonul de langa mine imi reaminteste ca azi e ziua mea. Am raspuns morocanos, recunosc, mi-am insusit felicitarile, am multumit si am inchis. Somnul fusese deja alungat. Am inceput sa ma gandesc ce-mi doresc azi, in afara de a fi rasfatata familiei, pe langa Alex, evident. Si singurul gand, singura dorinta pe care mi-o mentin si nu renunt la ea … “La Multi Ani, mami!!!”. Inca mai sper, desi timpul trece, atat de repede. Dar privirea lui Alex ne cere sa nu renuntam. Si nu vom renunta. Iti promitem Alex, mami si tati nu se vor da batuti. Timpul …trebuie sa joace si in favoarea noastra.